Adunarea Generală anuală

Adunarea Generală anuală a Membrilor AHK Romania  a avut loc în 13 iunie 2017 la hotelul Intercontinental din Bucuresti. Cele mai importante puncte pe ordinea de zi au fost raportul Consiliul Director pe anul 2016 și alegerea de noi membri în Consiliul Director. Raportul a arătat evoluția Camerei din anul precedent din punct de vedere economic, al activităților derulate și serviciilor oferite. Directorul general Sebastian Metz a prezentat de asemenea strategia pe care AHK România o va urmări pe viitor și care se va concentra în principal pe domeniile formare profesională, extinderea activităților Curții de Arbitraj și a platformei Green-Tech econet romania. Teofil Teaha (Teaha Management Consulting), în calitate de cenzor, a constatat buna funcţionare a activitatii contabile a Camerei şi a prezentat raportul cenzorilor pe 2016.

În urma exercitării dreptului de vot a 71 de membri au fost aleși în Consiliul Director: Dragoș Anastasiu (Touring Europabus Romania), Wargha Enayati (Intermedicas),  Andrei Orban (Environ) și Roland Ruffing (Metro Cash&Carry Romania). Au fost realeși Titus Löw (Siemens), Frank Hajdinjak (Delgaz Grid) și Mihai Boldijar (Robert Bosch). Comisia de cenzori a fost confirmată în aceeași componență: Adriana Costea (PricewaterhouseCoopers), Corneliu Teofil Teaha (Teaha Management Consulting) și Peter Schnabl (Stalfort.Legal.Tax.Audit). Adunarea Generală a mai decis acordarea diplomei de Membru de Onoare al AHK România pentru dl. Radu Marica.

După mulți ani petrecuți în Consiliul Director, domnului Hanns Ulrich Dietrich i-a expirat mandatul. Îi mulțumim în mod deosebit pentru dăruirea cu care s-a implicat în susținerea activităților AHK. Membrii aleși ai Consiliului Director i-au reconfirmat în funcție pe dl. Dragoș Anastasiu ca Președinte AHK și pe Mihai Boldijar și Juan Guillermo Gruben ca Vicepreședinți. Roland Ruffing a fost ales trezorier. Le mulțumim tuturor membrilor pentru susținere și pentru excelenta colaborare, acestea au contribuit în mare măsură la succesul activității noastre.