"În cadrul familiei AHK am avut ocazia să lucrez cu o echipă profesionistă și serioasă, dar în același timp plină de umor și voie bună. AHK este un grup care m-a primit imediat în mediul lor, făcându-mă să mă simt unul de al lor. Datorită acestei practici la CCIRG am învățat să-mi organizez munca strategic, să-mi stabilesc prioritățile, să fiu atent la detalii și la modul de exprimare, să fiu creativ și să-mi justific deciziile. Totodată, am avut ocazia să cunosc oameni cu multă experiență, oameni ce fac parte din companii importante, fiind capabil să-mi creez un model despre cum arată o persoană de succes."            .  

Andrei Dicher,
Iulie-August 2015

Locuri de practică

© Sergey Nivens/ Fotolia.com

Avem pe parcursul anului două locuri de practică disponibile. Practicanții vor lucra în acele domenii de activitate unde este nevoie de ajutor la momentul respectiv: cercetări de piață, consilierea investitorilor, relații publice, asistență pentru membri, târguri. Astfel oferim practicanților posibilitatea de a obține o privire de ansamblu asupra întregii activități de consultanță din cadrul unei Camere de Comerț și Industrie bilaterale.

Practicanții sunt selectați în urma CV-ului transmis de aceștia. Condițiile pentru a fi acceptat sunt cunoștințele bune de limba germană și română.

Camera noastră nu remunerează practicanții și nu are posibilitatea de a pune la dispoziție cazare.

Vă rugăm să verificați disponibilitatea unui loc de practică la dna.Oana Băiașu.

Contact

Oana Băiașu

+40212079115
+40212231538
Write an e-mail
Download vCard